CNP-ul fiscal. Verificarea achizițiilor online de către ANAF
Ministerul Finanțelor a propus implementarea unui CNP fiscal pentru fiecare cetățean român, persoană fizică. Această inițiativă are drept rol supravegherea tranzacțiilor efectuate de persoane fizice în mediul online și identificarea unor achiziții care nu pot fi justificate.
Ce este CNP-ul fiscal?
CNP-ul fiscal este echivalentul Codului de identificare fiscală de la persoanele juridice, diferit de CNP-ul obișnuit, care le-ar fi atribuit persoanelor fizice pentru a putea face cumpărături online. Cele mai importante aspecte privind CNP-ul fiscal sunt:
- Scop: Permite ANAF-ului să monitorizeze achizițiile online ale persoanelor fizice, în special pe cele mai scumpe.
- Verificare: Oferă ANAF-ului posibilitatea de a observa mai ușor situațiile în ccare există diferențe între venituri și cheltuieli.
- Implementare: Ar putea fi opțional și să ofere anumite avantaje precum credite fiscale.
Care sunt principalele avantaje ale unei astfel de măsuri?
Principalul avantaj al acestei măsuri este potențialul să semnificativ de a combate eventuale cazuri de evaziune fiscală. Prin implementarea acestui sistem, ANAF ar dobândi o capacitate sporită de a identifica și a investiga cazurile suspecte, cum ar fi cele legate de achiziții de lux care ar putea fi incompatibile cu veniturile declarate ale cumpărătorului.
De asemenea, conștientizarea faptului că achizițiile online sunt monitorizate ar putea avea un efect descurajant asupra folosirii unor sume de bani nedeclarate. Persoanele, având cunoștință de faptul că tranzacțiile lor sunt sub observația autorităților ar fi descurajați să se angajeze în astfel de practici.
Care sunt dezavantajele CNP-ului fiscal?
Implementarea acestei măsuri, deși concepută cu intenții bune, ar putea avea consecințe negative asupra e-commerce-ului din România. O posibilă consecință ar fi migrarea consumatorilor către site-uri de cumpărături străine. Acest tip de comportament ar putea avea un efect negativ asupra dezvoltării magazinelor online anutohtone.
În plus, o monitorizare prea detaliată a achizițiilor online ridică probleme cu privire la confidențialitatea datelor și protecția vieții private a cumpărătorilor. Colectarea și analizarea datelor despre obiceiurile de cumpărare ale indivizilor ar putea fi percepută ca o intruziune excesivă în viața privată a persoanelor.
Un alt risc semnificativ este posibilitatea unor noi forme de fraudă. Astfel, persoane cu spirit antreprenorial ar putea exploata acest sistem, folosind CNP-urile fiscale ale altor indivizi pentru a efectua achiziții și a evita controale. Această ipoteză ar putea genera probleme celor care, fără vreo implicație, ar putea fi acuzați pe nedrept de conduite ilicite.
Concluzie
Deși nu a fost încă implementată, măsura CNP-ului fiscal este deja discutată și, bineînțeles, contestată. În spațiul public au fost deja aduse în vedere potențialele sale dezavantaje, cum ar fi îngrijorările pe care le ridică cu privire la confidențialitatea datelor.
Succesul acestei măsuri depinde, totuși, de modul în care autoritățile vor reuși să pună în balanță nevoia de control fiscal cu protejarea drepturilor și libertăților cumpărătorilor.