Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe este una dintre cele mai săvârșite infracțiuni din România. Deși legea este destul de strictă în ceea ce privește această infracțiune, sancționând penal șoferii cu peste 0,8 g/l alcool pur în sânge și fără limită minimă de consum în ceea ce privește șoferii aflați sub influența substanțelor psihoactive, există cazuri în care această acțiune este justificată, înlăturând răspunderea penală.

În acest articol vom prezenta una dintre aceste cauze care înlătură răspunderea penală – numite cauze justificative – și anume starea de necesitate.

  1. Ce este starea de necesitate?

Pentru a constitui infracțiune, o faptă trebuie să fie, printre altele, nejustificată. Starea de necesitate este o cauză care face ca fapta să fie justificată datorită împrejurărilor concrete în care este comisă și cu îndeplinirea anumitor condiții prevăzute de lege. Sub incidența acestei cauze, autorul va fi achitat deși a condus sub înfluența alcoolului sau a altor substanțe.

  1. Care sunt condițiile în care starea de necesitate își produce efectele?

Conform Codului Penal, este în stare de necesitate „persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.”

Având în vedere formularea oferită de lege, vom puncta mai clar condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi incidentă starea de necesitate.

  • În ceea ce privește pericolul, acesta trebuie să fie:
  • imediat (pe punctul de a produce urmarea vătămătoare)
  • inevitabil (să nu poată fi înlăturat în alt mod)
  • nu fi fost creat intenționat de cel care comite fapta
  • să amenințe valorile prevăzute de lege – viața, integritatea corporală, sănătatea, un bun important sau un interes general.
  • În ceea ce privește acțiunea de salvare (în cazul de față, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe), aceasta trebuie:
  • să fie comisă pentru a înlătura pericolul
  • să fie singurul mod în care pericolul poate fi înlăturat
  • să nu producă o urmare vădit mai gravă decât cea care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

 

  1. Cazuri în care starea de necesitate a fost reținută de către instanță

În 2021, Judecătoria Craiova a achitat un șofer având o îmbibație alcoolică de 2,18 g/l alcool pur în sânge reținând starea de necesitate.

În fapt, în noaptea de 03.05.2020 inculpatul a condus autoturismul său aflându-se în stare de ebrietate, pentru a-l transporta de urgență la spital pe prietenul său, numitul C___ D___, care  s-a împiedicat, a căzut pe spate şi s-a tăiat la spate într-o damigeană de sticlă, fapt ce a determinat o sângerare abundentă în zona lombară.

Având în vedere starea gravă în care se afla numitul C___ D___, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a reține starea de necesitate, având în vedere că:

  • Pericolul era unul imediat, sângerarea fiind în deplină desfășurare și punând în pericol viața numitului C___ D___, invitabil, considerându-se că singurul mod de a salva viața prietenului său era transportarea de urgență la spital întrucât așteptarea unei ambulanțe ar fi întârziat luarea măsurilor medicale necesare, nu a fost creat intenționat de către inculpat fiind un simplu accident și amenința una dintre valorile prevăzute de lege – viața numitului C___ D____.
  • Acțiunea de salvare – conducerea vehiculului sub influența alcoolului de către inculpat – a fost comisă pentru a înlătura pericolul reprezentând pierderea vieții prietenului său, fiind unicul mod în care pericolul putea fi înlăturat întrucât orice întârziere îi putea împiedica salvarea și nu a produs o urmare vădit mai gravă având în vedere că în drumul său inculpatul nu a produs nici un accident de circulație și a reușit să îl transporte pe numitul C___ D____ în siguranță la spital, asigurându-i măsurile medicale necesare de urgență pentru salvarea vieții acestuia.

În urma acestor împrejurări constatate de instanță, inculpatul a fost achitat considerându-se că fapta sa de a conduce un vehicul sub influența alcoolului este una justificată.

  1. Concluzii

Deși incidența stării de necesitate nu este foarte des reținută în practică fiind dificil de probat faptul că se îndeplinesc toate condițiile acesteia, ea reprezintă o importantă instituție juridică menită să protejeze individul în situații excepționale. Aceasta reprezintă o apărare legitimă în fața tragerii la răspundere penală atunci când o persoana este constrânsă de împrejurări să comită o faptă aparent ilegală.

Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe este o infracțiune aspru condamnată și puțin tolerată la nivel național. Cu toate acestea, în unele cazuri excepționale (cele mai dese fiind salvarea vieții unei persoane atunci când așteptarea unei ambulanțe ar avea consecințe negative asupra sa) se admite o anumită flexibilitate din punct de vedere juridic.

Aceste cazuri sunt rare și sunt evaluate cu strictețe, pentru a preveni abuzurile și siguranța rutieră.

× Aveți nevoie de ajutor?