În contextul dezvoltării tot mai rapide a comerțului național și internațional actual, dată fiind ușurința cu care consumatorul poate avea acces la orice produs de pe piață, conceptul de „brand” reprezintă materializarea identității unei companii și poate fi motivul pentru care aceasta se clasează în vârful unei anumite piețe comerciale. Scopul unui „brand” este acela de a consolida o strategie de „business marketing” sau, în termeni mai simpli, un element esențial prin care utilizatorii serviciului ori produsului vândut de compania ta să facă distincția între tine și alți competitori de pe piață.
Acest lucru este exemplificat perfect în cazul recent al litigiului dintre FryDay și TGI Fridays, aflat pe rolul Tribunalului București, unde similitudinea dintre branduri a condus la o dispută juridică semnificativă. Așadar, pe o piață concurențială, trebuie să ieși în evidență și să oferi consumatorului nu doar un produs ori un serviciu de o calitate sporită, ci să „vinzi” o idee, un concept, pe scurt, o reprezentare grafică a viziunii companiei.
Cazul FryDay demonstrează clar riscurile asociate cu adoptarea unui brand care seamănă, cel puțin în accepțiunea primei instanțe, prea mult cu cel al unui competitor consacrat, subliniind importanța unicității în strategia de branding. Prin intermediul acestui articol, îți vom prezenta pe larg care sunt modalitățile prin care îți poți proteja „brand-ul”, folosind lecțiile învățate din cazul FryDay vs. TGI Fridays ca un studiu de caz relevant și actual pentru piața românească.
- Cum traducem termenul de “branding” în limbaj juridic?
Pe scurt, tradus în limbaj juridic, „brand-ul” reprezintă una sau mai multe mărci înregistrate. Pentru a înțelege conceptul întrutotul, trebuie să aplicăm un raționament de tipul “de la gen la specie”, astfel că, în primul rând, trebuie sa înțelegem ce înseamnă domeniul “Proprietății Intelectuale”. Proprietatea Intelectuală desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează protecția creației intelectuale în domenii precum cel industrial, științific, literar și artistic, precum și semnele distinctive ale activității de comerț. Mai simplu, un drept de proprietate intelectuală conferă titularului exclusivitate cu privire la o idee/creație/invenție/teorie științifică/operă de artă ori literară, izvorâtă din capacitatea sa intelectuală. Prin urmare, un drept de proprietate intelectuală poate viza anumite mărci înregistrate deci, mai simplu, constituie un drept asupra propriului „brand”.
- Ce anume putem înregistra ca marcă?
În conformitate cu Legea 84/1998, poate constitui marcă orice semn distinctiv, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului, precum și sunetele. De asemenea, mărcile pot fi verbale (când constau într-o denumire ori un slogan – „Just do it”), figurative (când conțin un element grafic care nu constă în litere sau cifre – logo-ul “Apple”) sau pot exista mărci combinate (când conțin o denumire scrisă, însoțită de un element grafic – spre exemplu, logo-ul „Rolex”). În plus, marca NU trebuie să fie compusă exclusiv din cuvinte/expresii comune folosite pentru a desemna produsul ori serviciul care face obiectul de activitate al companiei („PHONE CASES” – pentru o companie care comercializează asemenea produse)
- „A Common Mistake”
Greșeala comună în materia înregistrării mărcilor este reprezentată de falsa convingere a anumitor societăți cu privire la înregistrarea numelui acesteia în cadrul O.N.R.C. (Oficiul Național al Registrului Comerțului). Chiar dacă o condiție pentru înregistrarea în mod legal a unei societăți este denumirea acesteia, Legea 265/2022 privind registrul comerțului reglementează faptul că numele firmei este doar denumirea sub care profesionistul are obligaţia de înregistrare în registrul comerţului și sub care acesta semnează. În cazul în care există o asemănare între denumiri, una dintre aceste societăți trebuie să se deosebească prin adăugarea unei mențiuni, astfel încât identificarea acesteia să poată fi facilă. Așadar, înregistrarea în Registrul Comerțului NU oferă nicio protecție profesionistului când vine vorba de drepturile sale de proprietate intelectuală. În schimb, Legea 84/1998, prin art. 4 alin. (1) ne spune clar că „Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM” (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci).
- Condițiile protecției
Pentru a obține protejarea „brand-ului”, părțile implicate în conflict trebuie să se afle între anumiți parametri, trasați de către lege ori de către anumite acte normative internaționale, între care dreptul de proprietate intelectuală merită a fi protejat fără a impune restricții nejustificate ori sancțiuni neîntemeiate altor persoane fizice ori juridice.
- Semnul persoanei ce reclamă protecție trebuie să fie o marcă înregistrată: Odată înregistrată, de regulă, aceasta beneficiază de protecției pe o perioadă de 10 ani, existând excepții, cum ar fi decăderea în caz de neutilizare. Pe scurt, de îndată ce profesionistul primește certificatul de înregistrare al mărcii, acesta beneficiază de un drept deplin și exclusiv în ceea ce privește utilizarea acesteia. Înregistrarea și implicit, protecția mărcii, este asigurată, în primul rând, de către autoritatea publică competentă, și anume O.S.I.M., dacă discutăm despre o marcă înregistrată la nivel national. De asemenea, dat fiind faptul că Romania este o țară membră a Uniunii Europene, în cazul în care societatea are ca obiect de activitate și vânzarea de produse ori servicii pe teritoriul altor state memebre, pentru a beneficia de o protecție mai largă a “brand-ului”, aceasta trebuie să îl înregistreze și la E.U.I.P.O. (European Union Intellectual Property Office). Mai mult, în cazul în are societatea urmărește o extindere internațională, în afara granițelor continentului european, pentru o protecție veritabilă, marca poate fi înregistrată la W.I.P.O. (World Intellectual Property Organization)
- Persoana acuzată folosește marca în activitatea sa comercială: Titularul poate interzice terților doar interacțiuni de ordin comercial cu marca sa, întrucât se consideră că numai acest scenariu poate apt să producă un prejudiciu. Mai simplu, în cazul în care persoana care îți folosește în mod nelegal „brand-ul” ori îl „copiază” fără o readaptare consistentă, urmărește să facă bani de pe urma acestei încălcări, prejudiciul se va răsfrânge asupra ta, întrucât se poate ajunge la scăderea clientelei ori prestigiului, prin faptul că anumiți consumatori diligenți vor asimila produsele societății tale cu cele ale competitorului acuzat de folosirea mărcii în mod nelegal. În schimb, nu putem constata ca fiind o încălcare a dreptului asupra mărcii cazul în care aceasta este folosită de către altă persoană într-un context privat, fără scop patrimonial, cum ar fi cazul în care un profesor se folosește de sloganul companiei “McDonald’s” – “I am lovin’ it” cu ocazia predării unui curs de Proprietate Intelectuală.
- Nu există consimțământul titularului dreptului pentru utilizarea de către altul a mărcii: Această condiție este de domeniul evidenței, întrucât titularului dreptului asupra mărcii nu poate acționa în instanță, cu o acțiune în contrafacere, împotriva celor cărora le-a permis utilizarea acesteia.
- Modurile de protecție
- Din perspectivă civilă:
În caz de litigiu, legea conferă titularului dreptului asupra mărcii o dublă protecție, atât din perspectivă penală, cât și din perspectivă civilă. Chiar dacă se recomandă soluționarea conflictului pe cale amiabilă, din perspectivă civilă, conform art. 39 alin. (2) din Legea 84/1998 titularul are dreptul de a intenta o acțiune în fața instanțelor judecătorești, denumită acțiune în contrafacere, împotriva persoanei care a folosit marca în mod nelegal. Acesta are, de asemenea, posibilitatea de a solicita repararea prejudiciilor suferite, pe calea răspunderii civile delictuale. Spre exemplu, în cazul în care probezi o pierdere a clientelei și o scădere a profitului pe perioada în care marca ta a fost folosita de către o persoană în mod fraudulos, poți obține echivalentul în bani al prejudiciului suferit.
- Din perspectivă penală:
Cea mai „dură” formă de sancționare este răspunderea penală, conform art. 102 din Legea 84/1998. Cel care a contrafăcut o marcă ori a pus în circulație un produs a cărui marcă este identică cu cea înregistrată de firma ta, pentru produse identice ori similare, riscă o pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani ori amendă penală. În cazul declanșării unui proces penal, societatea ta se află în poziția persoanei vătămate, astfel că poți obține, de asemenea, repararea prejudiciului suferit pe calea acțiunii civile.