În lumea cotidiană, comunicarea vizuală devine, într-un ritm alert, una dintre cele mai folosite forme de comunicare, motiv pentru care este necesar să se stabilească ce înseamnă dreptul la imagine și ce presupune o încălcare a acestuia.
1. Ce înseamnă dreptul la imagine?
Dreptul la imagine este reglementat în art. 73 din Codul civil ca fiind un drept fundamental nepatrimonial care se bazează pe asigurarea respectului față de autonomia personală și integritatea individuală în societate. Acesta are ca scop protejarea identității persoanei, a vieții sale intime, a relațiilor sale personale și se referă la controlul pe care o persoană îl are asupra utilizării propriei imagini în spațiul public. Prin art. 257 Cod civil, legiuitorul a recunoscut dreptul la imagine și persoanelor juridice.
2. Limitele dreptului la imagine și efectele consimțământului persoanei vizate
Este de menționat faptul că personalitățile publice care se află în locuri publice nu beneficiază, în aceeași măsură, de protecția acestui drept, deoarece aceștia au fost de acord cu expunerea lor în spațiul public. Astfel, în acest caz, acordul este tacit dacă publicarea fotografiei respective este de interes actual. Cu toate acestea, nu este legal a se aduce atingere dreptului lor la imagine printr-o reprezentare deformată a realității.
Consimțământul joacă un rol important și este benefic a fi cerut înainte de a difuza sau de a capta orice informație asociată cu dreptul la imagine al altei persoane. Fără acordul său expres, persoana respectivă poate să se opună difuzării sau folosirii în spațiul public a imaginilor sau a informațiilor respective. Nu este suficient consimțământul dat pentru realizarea fotografiilor, ci este necesar și cel cu privire la publicarea acestora.
3. Dreptul la imagine vs. dreptul la libera exprimare
Libertatea de exprimare reprezintă un fundament esențial al societății democratice, presa jucând un rol important în diseminarea informației. Presa se identifică ca un „câine de pază public” și trebuie să respecte anumite obligații: să nu depășească anumite limite, în special cu privire la reputația și drepturile altor persoane și să difuzeze informații de interes general.
Într-o speță, s-a pus problema încălcării dreptului la viață privată datorită difuzării unor informații deja prezente în mediul online. Este de menționat faptul că pârâtul a sintetizat informațiile respective și a realizat o analiză logică asupra acestora. În acest context, reclamantul a cerut constatarea încălcării dreptului la imagine și obligarea pârâtului de a șterge informațiile postate. Cererea respectivă a fost respinsă, evidențiindu-se astfel importanța dreptului la libera exprimare și trasându-se o graniță mai puțin ambiguă între aceste două drepturi fundamentale.
Așadar, dreptul la imagine, deși este un drept fundamental, poate fi „detronat” de un altul, atunci când există probe clare că nu există o încălcare a acestuia.
4. Cum se sancționează încălcarea dreptului la imagine?
Articolul 253 din Codul civil implementează mijloacele de apărare pe care persoana fizică al cărei drept la imagine a fost încălcat le are la îndemână pentru a-și apăra acest drept. Este de subliniat că alineatul (4) al acestui articol prevede că persoana vătămată poate cere despăgubiri sau o reparație patrimonială, ceea ce este foarte interesant, având în vedere că este vorba despre încălcarea unui drept nepatrimonial.
De asemenea, prin normele sale, Codul civil a asigurat un echilibru între exercitarea dreptului la imagine și a celui la libera exprimare, în concordanță cu articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). În practica CEDO (cauza Groppera Radio AG c. Elveției), s-a reținut că orice persoană are dreptul să-și formuleze o opinie cu privire la tot ceea ce înseamnă mediul său socio-uman. Din acest punct de vedere, se subliniază că, deși libertatea de exprimare nu este și nu ar trebui să fie absolută, dreptul de a avea și de a exprima o opinie trebuie exercitat, ca orice alt drept, în limite rezonabile, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane.
5. Concluzii
În concluzie, dreptul la imagine reprezintă un element esențial al protecției vieții private și al demnității persoanelor, asigurându-le controlul asupra modului în care sunt reprezentate public. Din perspectivă juridică, acest drept le permite indivizilor să își protejeze imaginea și integritatea, oferindu-le posibilitatea de a decide asupra utilizării și difuzării reprezentărilor lor vizuale.
Totodată, reglementările existente previn abuzurile și încălcările acestui drept, stabilind sancțiuni pentru cei care nu respectă consimțământul și demnitatea altora, fapt crucial într-o societate în care imaginile sunt omniprezente și diseminate rapid.