STARTUP NATION 2022 – FINANȚARE NERAMBURSABILĂ DE PÂNĂ LA 200.000 LEI PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII
Întreprinderile mici și mijlocii pot beneficiar în acest an de fonduri nerambursabile de până la 200.000 lei prin Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation- România”, proiect implementat de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
Data estimativă de lansare a proiectului a fost anunțată de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului pentru 17 mai 2022.
Iată, pe scurt, principalele informații pe care potențialii aplicanți trebuie să le cunoască despre programul Start-up Nation (SUN) 2022.
Cine poate aplica în Programul SUN 2022?
Pentru ediția din acest an a programului Start-up Nation pot aplica toate societățiile, microintreprinderi sau intreprinderi mici și mijlocii care îndeplinesc următoarele condiții:
- Sunt înființare după data de 01.01.2020, locația de implementare putând să fie stabilită atât în mediul urban, cât și în mediul rural;
- Se încadrează în categoria IMM, adică au mai puțin de 249 de angajați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de maxim 50 de milioane de euro. Este important de precizat faptul că nu pot să aplice pentru acest program entități precum II, ONG sau PFA;
- Au capital social integral privat;
- Nu înregistrează datorii la bugetul consolidat al statului sau la bugetele locale.
*Sunt exceptate societățile care desfășoară una dintre următoarele activități:
Producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope;
Producţie sau comercializare de produse energetice definite potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, activităţi de leasing, precum şi:
Activităţi de pescuit şi acvacultură, acoperite de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/20001:
- 031 – Pescuitul
- 032 – Acvacultura
Activităţi legate de producţia primară a produselor agricole aşa cum sunt enumerate în anexa1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 104/2000 ;
Activităţi de prelucrare si comercializare ale produselor agricole listate în anexa 1 la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în următoarele cazuri:
Activităţi legate de export şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiintarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
Ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
Ajutoarele destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer, aşa cum este definit în Regulamentul CE nr. 1.407/2002 privind ajutorul de stat pentru industria cărbunelui (CAEN Rev.2)
- 051 – Extracţia cărbunelui superior
- 052 – Extracţia cărbunelui inferior
- 061 – Extracţia petrolului brut
- 062 – Extracţia gazelor naturale
- 0721 – Extracţia minereurilor de uraniu şi toriu
- 0892 – Extracţia turbei
- 091 – Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale
- 099 – Activităţi de servicii anexe pentru extracţia mineralelor
(1) Ajutoarele pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.
Care este valoarea nerambursabilă a proiectului și care este procentul cofinanțării?
Valoarea finanțării nerambursabile diferă în funcție de un criteriu esențial de eligibilitate: numărul de angajați asumați prin proiect.
- Alocaţia Financiară Nerambursabilă (AFN) – până la 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului – în cazul beneficiarilor care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă.
- Alocaţie Financiară Nerambursabilă(AFN) – până la 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului – în cazul beneficiarilor care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă.
Este important de precizat faptul că valoarea cofinanțării, adică a aportului beneficiarului, este de minim 5% și maxim 15% și este un criteriu important cu privire la eligibilitatea proiectului.
Care este modalitatea de decontare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului?
Potrivit Proiectului privind Procedura de implementare a programului, pentru decontare se vor putea folosi două metode distincte:
- Procedura cererii de plată – care presupune livrarea echipamentelor/bunurilor achiziționate de către furnizori și emiterea unei facturi cu plata la termen, care va fi decontată prin intermediul proiectului. După primirea facturilor pentru livrarea bunurilor/ prestarea serviciilor, acceptate la plată, beneficiarul depune în aplicație cererea de plată însoțită de documentele justificative aferente acesteia, urmând ca AIMMAIPE să efectueze verificarea cererii de plată și a documentelor justificative și, ulterior, să întocmească acordul de plată.
- Procedura cererii de rambursare – care presupune achitarea echipamentelor/bunurilor achiziționate fie din surse proprii, fie prin utilizarea unui credit punte și decontarea ulterioară a acestor cheltuieli din proiect.
Care sunt cheltuielile eligibile în cadrul proiectului?
- Echipamente tehnologice, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. si 2.3. din H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare. În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare, precum și autoturismele 100% electrice. Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art 4.3.1 lit. c)sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu excepția autoturismelor 100% electrice și nici cheltuielile menționate la art.4.3.1 lit. f.)
- Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ. Valoarea activului ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR, cu excepţia spaţiilor mobile de lucru/ producţie / prestări servicii / comerț.
- Mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcaţiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepţia tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare. Autoturismele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor prevăzute la 4.3.1 lit. a). Nu se finanțează vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri.
Pentru activitățile de rent a car, școli de șoferi si pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu este limitată valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate.
Pentru alte activități în afara celor prevăzute la alin (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul programului în valoare eligibilă de maxim 50000 lei și maxim 1 autoturism / beneficiar.
- Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;
- Salariile, utilitățile (energie electrica, consum apă, gaze, salubritate, abonament telefon si internet), servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie sau spaţii pentru prestări servicii şi comerţ;
- Pachet digital (voucher de digitalizare) care să conțină minimsite de prezentare a activității sau magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis și pe toată perioada de monitorizare, cheltuieli de promovare a site-ului/magazinului on-line, un soft necesar desfășurării activității și semnatură electronică. Opțional și suplimentar, pachetul digital poate conține și echipamente IT tehnică de calcul tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, telefoane smart, tablete. Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul programului și este în valoare eligibilă de maxim 25000 lei. Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanţare.
- Active necorporale referitoare la brevete de invenție, francize, etichetare ecologică;
- Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul / angajații societăţii aplicante, în valoare eligibilă de maxim 1000 lei/persoană;
- Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;
- Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi/sau pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maxim 8000 lei, decontabilă în ultima cerere de rambursare/plată; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanţare. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70. Societățile, asociații/acționarii societăților care furnizează servicii de consultanță în cadrul programului Start –up Nation nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul programului.
- Două plăcuțe informative obligatorii în valoare de maxim 500 de lei care vor fi plasate astfel:
- Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate în cadrul programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului. Decontarea acestor cheltuieli se face numai pe bază de cerere de rambursare pentru valoarea cheltuielilor financiare de după momentul semnării acordului de finanțare, pentru perioada de implementare.
*Nu sunt eligibile în cadrul proiectului cheltuieli privind: achiziția de echipamente în leasing sau second-hand, jocurile de noroc mecanice, electrice, electronice, mesele de biliard, automate muzicale; sisteme de minare/stocare pentru criptomonede; cheltuieli privind avize sau alte taxe (cu excepția TVA nedeductibil, timbru verde și accize energie electrică), ambalajul, transportul, punerea în funcțiune, instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor/utilajelor/programelor software achiziționate.
Care sunt obligațiile beneficiarilor?
Fiecare beneficiar are obligația de a face dovada, cel mai târziu la momentul decontării cererii de plată sau de rambursare, a încheierii unui contract individual de muncă – dacă suma pentru care se aplică este de 100.000 lei – sau a două contracte individuale de muncă – dacă suma pentru care se aplică este de 200.000 lei – pe durată nedeterminată și a menținerii acestor locuri de muncă pentru o perioadă de cel puțin doi ani, după finalizarea implementării proiectului. Implementarea proiectului se consideră finalizată la momentul achitării cererii de plată sau de rambursare a ajutorului de minimis.
1 Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 dec 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură




